Acasă

De ce Dumnezeu?

Ne naștem, trăim, murim. Oare nu suntem ființe mult prea complexe pentru o atât de insignifiantă existență? Căci dacă, în clipa când murim, pierdem tot ceea ce am realizat în timpul petrecut pe Pământ, ce rost a avut întreaga noastră trudă de a învăța, inventa, descoperi, analiza, iubi, câștiga; efortul nostru de a lupta? Totul ar fi în zadar. Nici chiar gândul că lăsăm întreaga moștenire celor care vor veni după noi nu ne satisface adânca nevoie de a trăi pentru un scop primordial.

Că vrem să recunoaștem, sau nu, întreaga structură ne este îmbibată într-o năzuință după eternitate. Nevoia de a fi încredințați că existența noastră nu poate să se sfârșească la mormânt ne urmărește și iese la iveală prin determinarea care ne caracterizează atunci când întocmim și urmărim planuri, prin perseverența cu care ne îndârjim să realizăm lucrări mărețe și bune pentru noi sau pentru urmașii noștri, prin loialitatea pe care o arătăm oamenilor din jurul nostru, din familia noastră și, mai ales, sufletului-pereche; prin lupta pe care o purtăm în urmărirea binelui în ceea ce îi privește pe copiii noștri, pe cei dragi nouă, etc.

Fără ca această veșnicie sau viață de după moarte – numiți-o cum doriți – să fie reală, existența noastră pe Pământ, excluzând plăcerile trupești și/sau împlinirile materiale, ar fi una nu doar fadă, scurtă și deșartă; ar fi cinică, dezolantă, chinuitoare, sfâșietoare. În astfel de condiții nu și-ar mai avea loc și nu și-ar mai afla un sens rațiunea, bunătatea, conduita morală, caracterul sau demnitatea. Într-o astfel de existență fără perspectiva veșniciei sau a lui Dumnezeu, nu am avea repere, nu am avea adevăr, nu am avea realitate, nu am avea legi fixe pe baza cărora să ne ducem existența și să ne construim societatea. Totul devine relativ iar fiecare are dreptatea lui, ghidându-se după propriul adevăr, pe nedrept numit astfel.

Un altfel de curcubeu

Despre asta este site-ul acesta. Despre un altfel de curcubeu. Și la fel cum curcubeul original a fost consemnat ca un semn al unui legământ dintre Creator și creatura sa, omul, tot astfel acest nou tip de curcubeu reprezintă un simbol al unui nou legământ. Un legământ prin care omul face cunoștință cu Cel care l-a creat. Un legământ care îi face trecerea de la moarte la viață; de la o viață fără Dumnezeu la o viață trăită înaintea lui Dumnezeu.

Aceste culori simbolizează itinerariul omului care a fost salvat de la moarte – care este o consecință a neascultării de Dumnezeu – și care se îndreaptă către transformarea completă. Această transformare începe chiar de aici, de pe Pământ, și urmează a-și consuma apogeul în Împărăția lui Dumnezeu odată cu reîntoarcerea lui Hristos.

Asemenea nașterii naturale, obișnuite, și nașterea din nou a spiritului parcurge anumiți pași esențiali, naturali, sănătoși: nașterea (simbolizată de botez), creșterea sau dezvoltarea (simbolizată prin verdele maturizării) și răsplata, cununa neprihănirii (simbolizată de culoarea galben – asociată Împărăției lui Dumnezeu. Mai multe detalii despre fiecare aspect în parte, regăsiți în secțiunea de mai jos.

Păcatul

Păcatul nu este altceva decât neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Când eram, prin Adam, încă în grădina Eden, Dumnezeu nu ne-a cerut altceva decât ascultare. Am hotărât, însă, că știm mai bine ce este bine pentru noi și astfel am ieșit din voia (sau planul, mai potrivit spus) Creatorului cu privire la viața noastră – scopul pentru care am fost creați. Care scop? Acela de a-i da slavă lui Dumnezeu.

Jertfa

Cu toate că alunecăm de atunci încoace pe o pantă ce pare că nu mai are cale de întoarcere, Dumnezeu ne iubește suficient de mult pentru a fi dispus să plătească prețul răscumpărării noastre. Să ne răscumpere din mâinile cui? A celui care ne-a amăgit, prin Eva, în grădina Eden – din mâinile Diavolului. Din împărăția întunericului ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Sale (Coloseni 1.13). Orice păcat atrăgea după sine, conform legii mozaice (a Vechiului Testament) moartea prin jertfirea unui animal. Prețul pentru păcatele noastre a fost plătit prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus Cristos.

Neprihănirea

Astfel dar, printro astfel de jertfă, care nu se poate compara cu jertfele de animale care erau aduse în mod consecvent, Dumnezeu l-a dat pe singurul Lui Fiu, odată pentru totdeauna, să moară pentru păcatele noastre. Pentru toate păcatele noastre. Astfel, așa cum Isus a murit în locul nostru, tot așa nouă ni se oferă șansa să trăim prin El. Suntem făcuți neprihăniți în ochii lui Dumnezeu doar prin jertfa Domnului Isus.

Botezul

Vrednic de menționat este și faptul că Domnul Isus nu doar că a murit pentru păcatele noastre dar a și înviat pentru ca omul să poată trăi prin moartea Lui. Botezul nu este altceva decât o reprezentare grafică a transformării care are loc în viața unui om care crede în lucrarea de mântuire a lui Isus, crede în jertfa și puterea Sa admițând realitatea stării sale de păcat care atrage după sine moartea – despărțirea de Dumnezeu (Romani 6.23). Prin botez, așadar, adică prin scufundarea sau imersiunea în apă, depunem mărturie că am murit față de lume și înviem în Cristos la o nouă viață. O viață pe care o vom trăi pentru Dumnezeu. Botezul simbolizează Nașterea din Nou.

Maturizarea

Orice ființă care se naște pe fața pământului este, în mod natural, supusă procesului de dezvoltare, de creștere, de maturizare. Luați ca exemplu un bebeluș. În niciun caz nu va rămâne la același stadiu la care era când mama sa l-a adus pe lume. Aventura lui nu se termină când a ieșit din burtică. Dimpotrivă, am putea spune fără să greșim, că abia atunci începe adevărata sa viață. Tot așa este și cu un om care se naște din nou. Practic, duhul său, care era mort față de Dumnezeu din cauza păcatului în care ne naștem cu toții, revine la viață prin Duhul Sfânt insuflat de Dumnezeu, prin credința în jertfa lui Cristos. Odată înfaptuit acest aspect, omul începe să crească, să se dezvolte, să acumuleze experiență și să dezvolte noi abilități în această nouă viață (Galateni 5.19-26).

Moștenirea

Este vorba despre reintrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi care alege să trăiască și el cum a trăit Isus – în ascultare de Dumnezeu – va ajunge și el în locul în care este și Domnul Isus acum. Pentru că însuși Domnul a promis lucrul acesta (Ioan 14.3). Acesta este scopul fiecărui om de pe acest pământ. Tot ce a fost necesar pentru a face posibilă atingerea acestui scop de către omul căzut în păcat a fost făcut de către Dumnezeu. Partea ta – ai un singur lucru de făcut. Crede!

Păcatul

Păcatul nu este altceva decât neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Când eram, prin Adam, încă în grădina Eden, Dumnezeu nu ne-a cerut altceva decât ascultare. Am hotărât, însă, că știm mai bine ce este bine pentru noi și astfel am ieșit din voia (sau planul, mai potrivit spus) Creatorului cu privire la viața noastră - scopul pentru care am fost creați. Care scop? Acela de a-i da slavă lui Dumnezeu.

Jertfa

Cu toate că alunecăm de atunci încoace pe o pantă ce pare că nu mai are cale de întoarcere, Dumnezeu ne iubește suficient de mult pentru a fi dispus să plătească prețul răscumpărării noastre. Să ne răscumpere din mâinile cui? A celui care ne-a amăgit, prin Eva, în grădina Eden - din mâinile Diavolului. Din împărăția întunericului ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Sale (Coloseni 1.13). Orice păcat atrăgea după sine, conform legii mozaice (a Vechiului Testament) moartea prin jertfirea unui animal. Prețul pentru păcatele noastre a fost plătit prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus Cristos.

Neprihănirea

Astfel dar, printro astfel de jertfă, care nu se poate compara cu jertfele de animale care erau aduse în mod consecvent, Dumnezeu l-a dat pe singurul Lui Fiu, odată pentru totdeauna, să moară pentru păcatele noastre. Pentru toate păcatele noastre. Astfel, așa cum Isus a murit în locul nostru, tot așa nouă ni se oferă șansa să trăim prin El. Suntem făcuți neprihăniți în ochii lui Dumnezeu doar prin jertfa Domnului Isus.

Botezul

Vrednic de menționat este și faptul că Domnul Isus nu doar că a murit pentru păcatele noastre dar a și înviat pentru ca omul să poată trăi prin moartea Lui. Botezul nu este altceva decât o reprezentare grafică a transformării care are loc în viața unui om care crede în lucrarea de mântuire a lui Isus, crede în jertfa și puterea Sa admițând realitatea stării sale de păcat care atrage după sine moartea - despărțirea de Dumnezeu (Romani 6.23). Prin botez, așadar, adică prin scufundarea sau imersiunea în apă, depunem mărturie că am murit față de lume și înviem în Cristos la o nouă viață. O viață pe care o vom trăi pentru Dumnezeu. Botezul simbolizează Nașterea din Nou.

Maturizarea

Orice ființă care se naște pe fața pământului este, în mod natural, supusă procesului de dezvoltare, de creștere, de maturizare. Luați ca exemplu un bebeluș. În niciun caz nu va rămâne la același stadiu la care era când mama sa l-a adus pe lume. Aventura lui nu se termină când a ieșit din burtică. Dimpotrivă, am putea spune fără să greșim, că abia atunci începe adevărata sa viață. Tot așa este și cu un om care se naște din nou. Practic, duhul său, care era mort față de Dumnezeu din cauza păcatului în care ne naștem cu toții, revine la viață prin Duhul Sfânt insuflat de Dumnezeu, prin credința în jertfa lui Cristos. Odată înfaptuit acest aspect, omul începe să crească, să se dezvolte, să acumuleze experiență și să dezvolte noi abilități în această nouă viață (Galateni 5.19-26).

Moștenirea

Este vorba despre reintrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi care alege să trăiască și el cum a trăit Isus - în ascultare de Dumnezeu - va ajunge și el în locul în care este și Domnul Isus acum. Pentru că însuși Domnul a promis lucrul acesta (Ioan 14.3). Acesta este scopul fiecărui om de pe acest pământ. Tot ce a fost necesar pentru a face posibilă atingerea acestui scop de către omul căzut în păcat a fost făcut de către Dumnezeu. Partea ta - ai un singur lucru de făcut. Crede!

Articole recente

Creația. În detalii.

Mai jos regăsiți câteva dintre argumentele pe care Dumnezeu ni le-a lăsat la îndemână nouă, oamenilor, pentru a-L descoperi și a crede în El. Iar aceste argumente regăsite în lucrurile cele mai banale și care noi considerăm aproape că ni se cuvin, sunt accesibile atât celor care cred și îl caută pe Dumnezeu cât și celor care susțin – uneori cu mândrie – că nu cred în altceva mai presus de om, considerând că tot ceea ce am reușit sau ce vom reuși ni se datorează. Nouă, umanității.

Însă umanitatea fără Dumnezeu este un loc periculos, sălbatic, mortal. Pentru că doar de la Dumnezeu ne luăm capacitatea și înțelepciunea să distingem între bine și rău, între frumos și urât, între viață și moarte, între bucurie și suferință, între lumină și întuneric, între înțelepciune și nebunie, între culmi și capcane, între libertate și sclavie, între umilință și mândrie, între tenacitate și melancolie.

Fără prezența lui Dumnezeu în viețile noastre devenim o societate condamnată la autodistrugere prin faptul că ne pierdem reperele, adevărurile absolute după care să ne ghidăm existența, și așa mai departe. Luați ca exemplu o busolă. Aceasta funcționează după un principiu fix, absolut. Rolul ei este să ne arate Nordul pentru a ne putea orienta geografic. Vă întreb: oare ce s-ar întâmpla și cum ar arăta lumea noastră dacă fiecare s-ar ghida/orienta după propriul său Nord? Tot astfel arată situația și cu o societate care decide că nu are nevoie de Adevărul lui Dumnezeu, înlocuindu-l cu un pseudo-adevăr relativ, personalizat pentru fiecare persoană în parte. O nebunie monstruoasă se naște. Pentru a preveni un astfel de scenariu și pentru a ne trăi viața înaintea lui Dumnezeu, făceți-vă timp să meditați la lucrurile mărunte sau banale din jurul vostru. Pe cât de mărunte sau banale, pe atât de complexe și esențiale. Viața noastră nu ne aparține; prin urmare nu avem nevoie să o controlăm ci să o trăim. Înaintea Lui.