Articole

ghiocei

Îl cunosc pe Dumnezeu?

Este un mare har dacă ajungi să îl cunoști pe Dumnezeu. Este ceea ce poate omul râvni mai mult. Nimic altceva din această lume nu îți oferă o mai mare satisfacție, siguranță și pace decât o relație intimă cu Dumnezeu. El ne-a creat, tot El este și Cel care ne poate purta de grijă cel mai bine. La fel ca orice altceva din acest univers material, noi, oamenii, funcționăm după niște reguli bine stabilite și invariabile, fixate de Creatorul nostru. De câte ori încercăm să luăm în stăpânire panoul de control fără să ținem seama că doar o înțelepciune divină poate într-adevăr să ne ducă pe fiecare dintre noi la destinația potrivită, având un parcurs corect, observăm că ne adâncim și ne împotmolim tot mai mult într-o serie de probleme care mai de care mai dificile, mai delicate, de o complexitate ce depășește puterea noastră de înțelegere.

Din această cauză, a faptului că încercăm să controlăm ceva ce nu numai că nu înțelegem pe deplin, dar nici măcar nu ne aparține, în sensul că nu avem nici un drept asupra ei, a vieții noastre, apar tot felul de frustrări, de sentimente negative, atitudine de rebeliune, deznădejde, etc. Toate acestea contribuie la mecanismul făurit de diavolul și îngerii lui pentru a ne înclina ființa și existența împotriva lui Dumnezeu. A reușit acest lucru în momentul de răscruce din grădina Eden. De atunci încoace fiecare om se naște cu acest defect al busolei sufletului său. Acest defect este denumit de către Dumnezeu păcat.

Iar plata păcatului este moartea.

Continue reading
bible

Pedigri

Isus, știind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la masă, Și-a pus deoparte hainele, a luat un ștergar și S-a încins cu el

Ioan 3.3-4

Textul din Ioan 13.3-4 dovedește că este esențială și vitală cunoașterea originii și destinației tale pentru că îți conferă o perspectivă asupra lumii înconjurătoare mult superioară celor care nu-și cunosc izvorul vieții și mai mult – sensul vieții. Această conștientizare te face suficient de puternic și înțelept – cu sânge rece, aș adăuga – pentru a coborî la cei care sunt sub condiția ta pentru a-i ajuta, a-i învăța, a-i călăuzi spre dobândirea aceleiași forțe de care dispui tu însuți. Și asta fără a resimți nici cel mai mic disconfort în a te umili sau chiar înjosi (în ochii lor) dacă este cazul. Doar pentru că vrei să le arăți că sistemul tău de valori funcționează într-un mod aparte.

În filosofia de viață – dacă pot formula astfel – a Domnului Isus, pentru a-i oferi sprijin celui căzut este necesar să te faci asemenea Lui și să te cobori la nivelul său. Iată de ce Planul de Mântuire nu a funcționat altfel decât prin coborârea din Cer pe pământ a Domnului Isus care, deși era fără păcat, s-a făcut păcat în locul meu.

Continue reading

3 Pași pentru o ispită reușită

Am avut împreună cu cineva o mică discuție despre ispitirea Domnului Isus descrisă în Matei, 4. Subiectul a fost deschis pornind de la ideea de a fi smerit, a căuta smerenia în viața ta; și, bineînțeles, ce folos aduce această virtute vieții?

Când intri în contact cu Dumnezeu și vezi în lumina Cuvântului realitatea păcatului din viața ta și efectele devastatoare ale acestuia, realizezi cât de benefică este pentru tine lucrarea Lui pe acest pământ, căzut, prin persoana Domnului Isus. Însă toată această lucrare ar fi devenit imposibilă dacă ispitirea lui Christos ar fi avut un altfel de rezultat. Relatarea lui Matei evidențiază o virtute în caracterul Mântuitorului fără de care nu ar fi putut sta ferm în voia Tatălui (vorbesc astfel făcând cumva referire la teoria absurdului pentru că Isus era Dumnezeu iar Dumnezeu nu poate să păcătuiască, este contrar naturii Sale; la fel cum eu nu pot zbura prin propriile-mi forțe).

Continue reading