Pedigri

Textul din Ioan 13.3-4 dovedește că este esențială și vitală cunoașterea originii și destinației tale pentru că îți conferă o perspectivă asupra lumii înconjurătoare mult superioară celor care nu-și cunosc izvorul vieții și mai mult – sensul vieții. Această conștientizare te face suficient de puternic și înțelept – cu sânge rece, aș adăuga – pentru a coborî la cei care sunt sub condiția ta pentru a-i ajuta, a-i învăța, a-i călăuzi spre dobândirea aceleiași forțe de care dispui tu însuți. Și asta fără a resimți nici cel mai mic disconfort în a te umili sau chiar înjosi (în ochii lor) dacă este cazul. Doar pentru că vrei să le arăți că sistemul tău de valori funcționează într-un mod aparte.

În filosofia de viață – dacă pot formula astfel – a Domnului Isus, pentru a-i oferi sprijin celui căzut este necesar să te faci asemenea Lui și să te cobori la nivelul său. Iată de ce Planul de Mântuire nu a funcționat altfel decât prin coborârea din Cer pe pământ a Domnului Isus care, deși era fără păcat, s-a făcut păcat în locul meu.

Mă întreb oare, Domnul Isus când s-a ridicat de la masă, nu putea să îi slujească pe ucenici fără a-și lăsa deoparte hainele Sale încingându-se cu un ștergar? Totuși El face acest gest. Care este învățătura pe care trebuie să o trag eu din acest episod relatat aici? De ce mi se dau asemenea detalii?

Duhul Sfânt îmi relevă un anume aspect – sunt, poate, mai multe – și anume că siguranța cunoașterii menirii și destinației mele îmi dă forța și înțelepciunea de a-i sluji și a-i iubi pe ceilalți până la capăt (Ioan 13.1). Iar în lumina gestului făcut de Domnul în camera de sus, cameră în care se afla cel ce urma să-l trădeze, deduc că acest „până la capăt” înseamnă o lepădare totală a ceea ce reprezinți tu – ceea ce reprezenta Isus ne este descoperit de El însuși în următoarele câteva versete – disponibilizându-mă pentru a fi folosit de Domnul în planul Său măreț, Orice rol ar avea El pregătit pentru mine chiar și atunci când îi slujești pe oamenii care nu se dovedesc vrednici de aceasta. Totodată mi se dă încredințarea că oricât ar trebui să cobor, cu cât sfârșesc mai jos cu-atât El mă va ridica mai mult.

Dacă haina face pe om atunci îmi văd Mântuitorul cum își lasă deoparte mantaua Lui de in fără nici o cusătură, într-o exemplificare desăvârșită a dragostei fără limite, și-Și încinge trupul cu veșmântul unui sclav. Doar așa, până la capăt, până la limită și dincolo de ea, a vrut să mă iubească.

Rămân mut și mă întreb: cum pot eu să-L slujesc și să mă închin înaintea Lui când nu pot să mă smeresc mai mult decât a făcut-o El? Doar atunci când îți pui întrebarea asta îți dai seama că numai Harul Său te învrednicește să stai plecat înaintea Lui. Și ca să vedem și să credem că El ne-a iubit până la limită și chiar dincolo de ea, suntem îndemnați să ne apropiem înaintea tronului Său plini de îndrăzneală. Sunt gata să o fac?

Nu m-a binecuvântat astfel ca să stau și să nu fac nimic ci pentru a-i urma exemplu. Dacă cred în El, dacă-L iubesc și dovedesc asta păzind poruncile Lui, pedigriul Său este și pedigriul meu (Ioan 12.26). Duhul Sfânt este ceea ce Dumnezeu îmi dăruiește pentru a-mi reaminti Cuvântul Său și pentru a mă învăța să merg pe urmele Domnului Isus.